Skip to main content
0 / 5

(0 recenzii)

Weekendul bujorilor din Dobrogea! Sfinxul Dobrogean și Munții Măcinului

Drumeție

Locație

Dobrogea, Tulcea, Greci

Perioada

13.05.2023 - 14.05.2023

Locuri disponibile

10

Înscriși la tură

0

Preț / persoană (LEI)

300 RON
EUR

Echipament necesar

  •  Bocanci de munte (pentru 3 sezoane);
  •  Parazăpezi (ne protejează de praf și vegetație);
  •  Două perechi de ciorapi;
  •  Pantaloni pentru drumeții montane;
  •  Tricou sau bluză de corp cu mânecă scurtă și unul lung din material sintetic sau din lână tratată;
  •  Jachetă din fleece;
  •  Jachetă impermeabilă sau pelerină;
  •  Mănuși subțiri;
  •  Căciulă sau bandană tubulară;
  •  Haine pentru camping și somn;
  •  Lanternă frontală;
  •  Rucsac (40-45 lt.) sau geantă deoarece lucrurile pentru campare rămân în mașini;
  •  3 lt. de apă, fructe;
  •  Mâncare pentru trasee (de preferat sandvișuri, legume sau o conservă cu pește în ulei de măsline);
  •  Cort, izopren, sac de dormit;
  •  Tacâmuri sau veselă camping.

Echipament opțional:

  •  Jachetă de tip softshell sau hardshell;
  •  Tricou cu mânecă lungă, șosete, pantofi sport de schimb în auto;
  •  Ochelari de soare, strugurel pentru buze;
  •  Trusă de prim ajutor;
  •  Bețe trekking.

Detalii tehnice și organizatorice

„Așa sunt Munții Măcinului, în tinerețea cărora nu existau nici oameni, nici paseri. S-au înălțat când temelia Carpaților nu era nici măcar plămădită.” — Ion Simionescu, Între Dunăre și mare

Vă invit să vă petreceți acest weekend în zona geografică Dobrogea, mai exact în Munții Măcinului. Ne vom caza la cort în campingul Turtle Camp din satul Greci dar vom face două trasee absolut superbe, cel din prima zi către Vârful Țuțuiatu și Ghiunaltu dar vom ajunge și la bujorii protejati prin lege și cel din al doilea zi pe Culmea Pricopanului unde vom admira Crucea Pricopanului, Sfinxul Dobrogean, Mâna lui Dumnezeu, Pietrele lui Teo (Monoliții de granit) și vârfurile Sulukul Mare, Sulukul Mic, Piatra Râioasă, Vraju și Caramalău.

Program: Sâmbătă ne dăm întâlnire la ora 5:50 la Stația de metrou Anghel Saligny (Benzinăria Mol situată chiar lângă ieșirea de la metrou pe sensul de mers către autostrada A2) sau la 10:30 în campingul Turtle Camp din satul Greci. Oprim pentru a lăsa alimentele și băuturile la frigider și ne continuăm drumul către intrare pe primul traseu. După 30 minute intrăm pe traseu și ieșim în jurul orei 16:30. Plecăm spre camping ca să ne întindem corturile și să dăm drumul la grătar. Servim cina și ne distrăm până în jurul orei 22 când vom merge la culcare. A doua zi ne trezim la ora 7, bem o cafea și servim micul dejun după care strângem corturile și ne îndreptăm către satul Măcin, locul de intrare pe traseul ce duce pe creasta Pricopanului. Intrăm pe traseu în jurul orei 10 și ieșim în jur de 17:30 urmând ca în jurul orei 22 să ajungem în București.

Detalii despre trasee: Ziua 1 - Munții Măcinului: Dealul cu drum, Vârful Ghiunaltu 442 m și Vârful Țuțuiatu 467 m.

  • Grad de dificultate: Mediu;
  • Distanța: 13 km (circuit);
  • Timp de parcurs: aproximativ 7 ore (cu pauze de maxim 5 min. pe traseu și o pauză de masă de 30 minute pe unul din vârfuri) în care urcăm aproximativ 450 m (altitudine) și pe care îi vom coborî la întoarcere.

Ziua 2 - Culmea Pricopanului: Pietrele lui Teo (Monoliții de granit), vârfurile Sulukul Mare, Sulukul Mic, Piatra Râioasă, Vraju și Caramalău, Sfinxul Dobrogean, Crucea Pricupanului și Mâna lui Dumnezeu.

  • Grad de dificultate: Mediu;
  • Distanța aproximativă: 10 km (circuit);
  • Timp de parcurs: aproximativ 6,5 ore (cu pauze de maxim 5 min. pe traseu și o pauză de masă de 30 minute pe unul din vârfuri) în care urcăm aproximativ 300 m (altitudine) și pe care îi vom coborî la întoarcere.

Servicii incluse în preț

  • Ghidaj montan și asistență turistică oferită de Mihai Acatrinei, Ghid de Turism Național și Montan, nr. atestat 6525 eliberat de Ministerul Turismului. Atestatul poate fi verificat accesând: http://turism.gov.ro/web/autorizare-turism/
  • Taxa pentru locul de campare;
  • Taxa de acces în parc.

Servicii neincluse în preț

  •  Transportul;
  •  Produsele alimentare pentru cină (vom cumpăra la comun pentru toți ținând cont de preferințe);
  •  Alte cheltuieli personale;

Alte mențiuni

 Numărul de participanți la acest eveniment este de minim 6 și maxim 10 turiști;  Ghidul montan își rezervă dreptul de a schimba traseul propus sau de a anula evenimentul în cazul în care prognoza meteo nu este una favorabilă desfășurării evenimentului în condiții de siguranță sau nu este îndeplinit numărul minim de participanți; Prognoza meteo, programul, traseul, orarul, echipamentul precum și alte informații importante vor fi trimise către fiecare participant prin SMS sau prin WhatsApp cu 1-2 zile în avans; În cazul în care renunțați să mai participați la eveniment, taxa de participare se returnează doar în situația în care găsiți un înlocuitor; Ghidul își rezervă dreptul de a interzice intrarea turiștilor în traseu, dacă aceștia nu au echipamentul montan recomandat de către organizator. Ne rezervăm dreptul de a selecta participanții.

Pentru alte informații vă stau la dispoziție la numărul de telefon 0741888427.

Înscrieri la

Ca să vezi datele ghizilor intră în cont-ul tău e-Ghid.ro
Vreau să mă înscriu

Recenzii

0

(0 recenzii)

Adauga o recenzie

În cazul în care nu ești autentificat, vei fi redirecționat către pagina de autentificare.