Skip to main content
0 / 5

(0 recenzii)

Inițiere în călărie & Tir cu arcul

Călărie outdoor

Locație

Transilvania, Cluj, Stana

Perioada

01.05.2023 - 01.05.2023

Locuri disponibile

13

Înscriși la tură

0

Preț / persoană (LEI)

195 RON
EUR

Echipament necesar

Detalii tehnice și organizatorice

Călăria este mai mult decât o plimbare pe un cal. Călăria este despre conexiune cu o altă ființă, este despre încredere și afecțiune.

Prima dată când te urci pe cal, te încrezi într-o altă ființă că o să te ducă la destinație, ființă cu care nu poți conversa prin viu grai și trebuie să cauți un alt canal de comunicare. Și uite așa, în acele 2 ore petrecute în șa, înveți să asculți. Apoi înțelegi și începi și tu să comunici. Partea frumoasă este că, deși la început tu ai făcut un transfer de încredere, la final, tu o să ieși mult mai încrezătoare din această experiență.

Așa am ajuns și noi, în urmă cu 8 ani, pe dealurile de la Stana și am cunoscut familia, care trăiește în jurul cailor de mici și practică echitația de agrement de peste 20 ani. Din cei 30 de cai pe care îi au, fiecare are un nume și o poveste iar majoritatea s-au născut chiar pe pășunea de unde o să ne începem traseul. Noi am ajuns la Stana din dorința de a aduce cât mai mulți oameni mai aproape de natură, și cum ne putem apropia mai mult de natură, daca nu prin cei mai buni profesori, animalele?

Ce vom face mai exact? Vom începe ziua, exact așa cum trebuie: Cu o poveste la o cafea, chiar în casa gazdelor, casă cu peste 100 de ani de istorie. Apoi vom urca pe deal, unde este universul căluților. Ne vom echipa, vom avea parte de un instructaj din partea ghidului și poate cea mai frumoasă parte, ni se va aloca un căluț, după o primă impresie a personalității noastre. Ghizii își cunosc foarte bine caii și știu să-i potrivească după fiecare dintre noi. După aceasta, nu ne rămâne decât să încălecăm, asistați de ghizi și ajutoare, iar timp de 2 ore vom pleca la drum călare, ca pe vremuri.

La întoarcere, deși ne va fi greu să ne despărțim de căluți, o să-i eliberăm pe toți deodată, după instrucțiunile ghidului și vom contempla pentru câteva secunde, imaginea căluților care se duc să se unească înapoi cu mamele și cu mânjii lor, se vor întoarce înapoi în universul lor și noi în al nostru, unde la fel de energici, ne vom pregăti pentru un Atelier de Tir cu Arcul traditional.

Poți încerca și tu, vezi dacă îți place. Iar dacă îți place, îți amintim ce am spus la început: Călăria este despre conexiune, încredere și afecțiune, iar despre aceste 3 lucruri și îți spunem doar atât: Creează dependență. Dar din aia bună!

EXPERIENȚĂ NECESARĂ

Noi credem că această experiență este pentru toată lumea. Însă pentru siguranța tuturor participanților și a căluților, avem limite de greutate și ne rezervăm dreptul de a selecta persoanele. Mai multe detalii după înscriere.

 

  • Instructaj înainte de încălecare.
  • Ghidaj călare prin natură (aprox. 2 ore)
  • 1 sau 2 ghizi pe tot parcursul traseului (in functie de numarul grupului)
  • Atelier de Tir cu arcul tradițional
  • Cască de călărie inclusă

Organizare

  • Vom călări pe cai din rasa Huțul sau mixed. Aceștia au înălțimea de 140-160 cm și toți sunt cai adulți, dresați și învățați cu tot felul de oameni. De mici au crescut printre oameni și oamenii sunt prietenii lor.
  • Trenul din Cluj-Napoca, pleacă la 10:30. Este un tren privat, care te va lăsa la doar 2 minute distanță de casa gazdelor. Este cu siguranță recomandarea noastră.
  • Dacă totuși alegi să vii cu mașina, ne vom întâlni la 11 și îți vom oferi coordonatele GPS și indicații cu o zi inainte de traseu. Ca orientare, locația este satul Stana, de lângă Huedin. Din Cluj se face cam 1 oră.
  • Ca echipament nu e nevoie de nimic special. Călăria nu este despre uniformă. Să ai neapărat pantaloni lungi, adidași sau bocanci, depinde de sezon, o geacă și o pelerină de ploaie. Îmbrăcăminte în care să te simți comfortabil. Bagajele extra nu o să le luăm cu noi călare, deoarece incomodează, le vom lăsa, în siguranță, la casa gazdelor.
  • Este bine să ai un sandviș sau un pachet de mâncare la tine, pentru că știi vorba aia, aerul curat îți face foame. Apă rece de izvor avem noi.
  • Întoarcerea va fi în jurul orei 17:00, după ce terminăm tot programul. Dar poți pleca și mai devreme dacă nu dorești să faci Atelierul de Tir cu Arcul, de care noi zicem că merită.

Servicii incluse în preț

  • Instructaj înainte de încălecare.
  • Ghidaj călare prin natură (aprox. 2 ore)
  • 1 sau 2 ghizi pe tot parcursul traseului (in functie de numarul grupului)
  • Atelier de Tir cu arcul tradițional
  • Cască de călărie inclusă

Servicii neincluse în preț

  • Transport

 

Alte mențiuni

  • Locuri limitate!

Înscrieri la

Ca să vezi datele ghizilor intră în cont-ul tău e-Ghid.ro
Vreau să mă înscriu

Recenzii

0

(0 recenzii)

Adauga o recenzie

În cazul în care nu ești autentificat, vei fi redirecționat către pagina de autentificare.