Skip to main content
0 / 5

(0 recenzii)

Tura deosebită

De 1 Decembrie în Munții Cernei!

Drumeție

Locație

Banat, Caraș-Severin, Inelet

Perioada

30.11.2023 - 02.12.2023

Locuri disponibile

10

Înscriși la tură

0

Preț / persoană (LEI)

650 RON
EUR

Echipament necesar

- Mănuși din fleece; - Căciulă sau bandană tubulară; - Tricou sau bluză de corp; - Jachetă din fleece; - Jachetă impermeabilă sau pelerină pentru ploaie; - Pantaloni pentru drumeție; - Bocanci de munte; - Rucsac (maxim 65 lt.); - Lanternă frontală și baterii de rezervă; - Termos cu ceai și apă, fructe (mere, banane); - Mâncare (de preferat sandvișuri, legume sau o conservă cu pește în ulei de măsline); - Haine de schimb; - Cosmetice, trusa medicală.

 Echipament opțional: - Ochelari de soare; - Jachetă softshell, hardshell sau din puf; - Tricou cu mânecă lungă pentru schimb; - 1 per. șosete și 1 per. de pantofi sport pentru schimb în auto; - Bețe trekking.

Detalii tehnice și organizatorice

Revenim cu drag și cu plăcere de fiecare dată în Munții Cernei și nu oriunde ci la Căsuța lui Nea Nistor, familia Talpeș. Eu le spun Bunicii drumeților Via Transilvanica deoarece majoritatea turiștilor care trec pe acest El Camino de România, iau masa ori se cazează la ei. Mesele sunt divine și cazarea... ca la bunici. Vă invit așadar să parcurgem împreună o parte din Via Transilvanica (aproximativ 10 km) prin cătunele Ineleț, Cracu Mare, Prisăcina și Dobraia. Dacă tot suntem prin zonă, hai și pe un vârf montan: Vârful Arjana 1511 m. Servim prânzul chiar pe vârf și facem fotografii cu drapelul României pe creasta munților Cernei.

 Program:

Ziua 1: 30 noiembrie Ne întâlnim la ora 5 în față la Stația de metrou Păcii. În jurul orei 12 ajungem la Pensiunea Dumbrava, locul de unde vom fi preluați pentru Scările de la Ineleț. De aici intrăm pe traseul nostru pe care îl vom străbate pe jos timp de aproximativ 6 ore până în satul Prisăcina la Nea Talpeș, unde ne vom și caza. Ajungem în jurul orei 18:30, servim cina gătită de către familia Talpeș și stăm la povești până seara târziu.

Ziua 2: 1 decembrie

Ne trezim în jurul orei 9 și servim micul dejun după care la ora 10 ne pregătim de un traseu montan pe Vârful Arjana 1511 m. Timp de 6-7 ore (depinde de ritmul grupului) vom admira acest traseu superb și frumusețea munților de pe acest vârf. Servim masa pe traseu cu bucatele puse în rucsac de familia Talpeș și revenim la cazare în jur de ora 17. Mai stăm la povești până se apropie seara și apoi luăm cina.

Ziua 3: 2 decembrie

Ne trezim la ora 9 pentru micul dejun, mâncăm și ne bem cafeaua după care ne facem bagajul și plecăm către Pensiunea Dumbrava, ne recuperăm mașinile și apoi ne deplasăm către București unde vom ajunge în jurul orei 21.

Informații despre trasee: Ziua 1: Scările de la Ineleț - Casa lui Nea Talpeș din Prisăcina: 9 km, ritm lejer în 6 ore, diferență de nivel 700 m urcare/250 m coborâre, grad dificultate mediu cu atenție mărită în zona scărilor.

Ziua 2: Casa lui Nea Talpeș - Vârful Arjana și retur: 4,2 km pe sens, 3,5 ore urcare și 2 ore coborâre, diferență de nivel 700 m urcare, grad de dificultate mediu, fără zone expuse.

Ziua 3: Casa lui Nea Talpeș - Pensiunea Dumbrava: 6,5 km, 2,3 ore, diferență de nivel 150 m urcare/690 m coborâre, grad de dificultate mediu, necesită atenție pe unele porțiuni de traseu, nu sunt zone expuse.

Servicii incluse în preț

- Transportul cu auto din parcarea Pensiunii Dumbrava sau din Gara Băile Herculane la Scările de la Ineleț. - Două mese de tip Cină (zilele 1 și 2); - O masă de tip Pachet pentru prânz (ziua 2); - Două mese de tip Mic dejun (zilele 2 și 3); - Două nopți (3 zile) de cazare la Casa Nea Talpeș - Ghidaj montan și asistență turistică oferită de Mihai Acatrinei, Ghid de turism național și montan, nr. atestat 6525 eliberat de Ministerul Turismului. Atestatul poate fi verificat accesând:

Servicii neincluse în preț

 Transportul până în locația de întâlnire din zona Băile Herculane;  Alte cheltuieli care nu sunt incluse la ”Prețul evenimentului include”.

Alte mențiuni

  • Pentru cei care nu doresc să urce pe la scări (pe jos de la Ineleț) există și varianta de a urca cu auto de teren 4x4 din Băile Herculane la Casa Nea Talpeș din Prisăcina, 6 locuri în auto, tarif 300 lei pe sens.
  •  Numărul de participanți la acest eveniment este de minim 3 și maxim 12 turiști;
  •  Ghidul montan își rezervă dreptul de a schimba traseul propus sau de a anula evenimentul în cazul în care prognoza meteo nu este una favorabilă desfășurării evenimentului în condiții de siguranță sau nu este îndeplinit numărul minim de participanți;
  • Prognoza meteo, programul, traseul, orarul, echipamentul precum și alte informații importante vor fi trimise către fiecare participant prin SMS sau prin WhatsApp cu 1-2 zile în avans;
  • Ghidul își rezervă dreptul de a interzice intrarea turiștilor în traseu, dacă aceștia nu au echipamentul montan recomandat de către organizator;
  • În cazul în care renunțați să mai participați la eveniment, taxa de participare se returnează doar în situația în care găsiți un înlocuitor;
  • Ne rezervăm dreptul de a selecta participanții.

Înscrieri la

Ca să vezi datele ghizilor intră în cont-ul tău e-Ghid.ro
Vreau să mă înscriu

Recenzii

0

(0 recenzii)

Adauga o recenzie

În cazul în care nu ești autentificat, vei fi redirecționat către pagina de autentificare.