Skip to main content
0 / 5

(0 recenzii)

Cu Bocancii veseli pe la Pietrele lui Solomon către Vârful Tâmpa Mare

Drumeție

Locație

Transilvania, Brașov, Brasov

Perioada

29.01.2022 - 29.01.2022

Locuri disponibile

10

Înscriși la tură

1

Preț / persoană (LEI)

95 RON
EUR

Echipament necesar

Echipament obligatoriu: - Manuși din fleece; - Căciulă, bandană tubulară sau șapcă pentru iarnă; - Tricou sau bluză de corp cu mânecă lungă din material sintetic pentru iarnă sau din lână tratată; - Jachetă din fleece; - Jachetă impermeabilă sau pelerină; - Pantaloni de iarnă pentru drumeție; - Parazăpezi; - Bocanci de 3 sezoane sau de iarnă pentru munte; - Gheruțe pentru gheață; - Rucsac (maxim 35 lt.); - Lanternă frontală și baterii de rezervă; - Termos cu ceai, 2 lt. apă, fructe (mere, banane) - Mâncare (de preferat sandviș, legume sau o conservă cu pește în ulei de măsline).

Echipament opțional: - Ochelari de soare, cremă de protecție solară, strugurel de buze; - Mănuși impermeabile cu un deget; - Jachetă softshell, hardshell sau din puf; - Tricou cu mânecă lungă pentru schimb; - Bețe trekking.

Detalii tehnice și organizatorice

O plimbare cu trenul dus-întors, cu autobuzul prin Brașov, o urcare către Poiana Stechil, poteci cu marcaje montane diferite, Vârful Tâmpa Mică, Vârful Tâmpa Mare, Piața Sfatului! E posibil într-o singură zi? Esteeeee! Admirație și o panoramă deosebită asupra orașului Brașov de pe unul din cele mai apropiate vârfuri ale Postăvarului din jurul orașului.

Sâmbătă dimineață ne dăm întâlnire la ora 5:45 în Gara de Nord, cu biletele deja achiziționate online (achiziția biletelor se va face cu 2 zile înainte o singură dată pentru tot grupul). Vom pleca cu trenul IR 1735 la ora 06:08, pentru întoarcere avem mai multe variante oferite de către CFR sau diverse companii private (plecare către București la ora 17:16, 17:25, 17:46, 18:38, 18:50, 19:48 sau 20:33) și vom achiziționa biletele fizic din gară (depinde de ritmul grupului pe traseul montan). Din Gara Brașov vom lua autobuzul către locul de intrare pe traseul nostru după care vom parcurge traseul nostru montan până pe Tâmpa Mare și apoi pe Drumul Serpentinelor până în Brașov. Ajungem în Piața Sfatului, ne pozăm și mergem mai departe spre stația de autobuz din Livada Poștei pentru a lua autobuzul către Gara Brașov.

Detalii despre traseu: Acesta este un traseu cu grad mic de dificultate, efort fizic moderat, care nu necesită pregătire fizică specială. Traseul durează în jur de 6 ore (cu pauza de 30 minute pentru masă în Poiana Stechil) pe o distanță de aproximativ 11 km în care urcăm aproximativ 450 m (în altitudine) și coborâm 550 m către Brașov.

Servicii incluse în preț

- Ghidaj montan și asistență turistică oferită de Mihai Acatrinei, Ghid de turism național și montan, nr. atestat 6525 eliberat de Ministerul Turismului. Atestatul poate fi verificat accesând: http://turism.gov.ro/web/autorizare-turism/

- Se poate achita doar prin transfer bancar după eliberarea unei facturi proforme.

Servicii neincluse în preț

- Transportul cu auto sau cu trenul (prețul biletului de călătorie cu trenul este de maxim 45 lei către Brașov. Pentru trenul către București prețul biletului variază între 24 si 45 lei), alte mese și cheltuielile personale sau alte cheltuieli care nu sunt incluse la ”Prețul evenimentului include”;

- Deplasarea se va face cu trenul sau cu autoturismul personal (cine dorește).

Alte mențiuni

Important: - Numărul maxim de participanți pentru acest eveniment este de 8 persoane; - Ghidul își rezervă dreptul de a schimba data sau de a anula evenimentul în cazul în care prognoza meteo nu este una favorabilă desfășurării evenimentului în condiții de siguranță. - Prognoza meteo, programul, traseul, orarul și alte informații importante vor fi trimise către fiecare participant prin SMS sau prin WhatsApp cu 1-2 zile în avans.

Măsuri de siguranță pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei COVID-19: - Se va aplica legislația în vigoare; - Fiecare participant va avea la el un recipient cu dezinfectant pe bază de alcool și cel puțin 2 măști de protecție de tip medical sau FFP2; - Pe traseu se va păstra o distanță minimă de 2 m față de ceilalți participanți; - Este interzisă participarea persoanelor care prezintă simptome de răceală sau care au intrat în contact cu persoane dovedite sau suspecte de COVID-19; - Lucrurile personale precum echipamentul de drumeție, alimentele, băuturile vor fi folosite doar de către participantul proprietar și nu se vor împrumuta altora.

Pentru alte informatii vă stau la dispoziție.

Înscrieri la

Ca să vezi datele ghizilor intră în cont-ul tău e-Ghid.ro
Vreau să mă înscriu

Recenzii

0

(0 recenzii)

Adauga o recenzie

În cazul în care nu ești autentificat, vei fi redirecționat către pagina de autentificare.